Cine v-a spus ca am nevoie de cuvintele voastre frumoase, dar fara nicio simtire? M-am saturat sa ma tratati cu diplomatie si cu crestinism fals. Vreau sa fiti autentici, naturali, fara strambaturile civilizatiei si sa-mi spuneti verde in fata ce aveti de spus. Sigur ca tanjesc dupa un zambet in plina stralucire, dupa o imbratisare de vara sufleteasca, dar sa fie veritabile, stimatii mei meschini. Stiu ca nu va convine sa va scot cu forta mastile voastre de oameni de treaba si ca va expun fatada voastra ciuruita de egoism, vanitate si fals in sentimentele voastre. Stiu ca ati vrea sa ma exilati pe cea mai pustie insula din Pacific, ca sa nu va mai spun ca sunteti fatarnici si gaunosi. Nu suportati adevarul pentru ca nu vreti sa va intalniti cu voi, cu realitatea vietii voastre duble sau triple sau cvadruple, pentru ca va place sa traiti in minciuna. Iar eu nu suport zambete de plastic, amabilitati de plastic, relatii de plastic si prietenie de plastic. Visez la o iubire neprefacuta, cu inima si plamani, cu maini si picioare, cu ochi si cu o minte inteleapta. Daca unul dintre voi va indrazni sa spuna "Stii ca ai dreptate? E asa cum spui!" , atunci nu voi mai fi singur/a si nici el nu va mai fi singur. Dar pana atunci n-aveti ce sa spuneti, pentru ca, de fapt, nici nu spuneti ceva! [g uba]
